Lorena Buhnici

Idol pentru noua generație

Cântă de la patru ani și jumătate, iar la șase ani intră în trupa Miracol. Nu e de mirare că mai târziu studiază pianul la Școala de Muzică și Arte Plastice și participă la numeroase concursuri de muzică în țară și străinătate. Ba chiar colaborează cu Disney Channel unde îi dă voce celebrului personaj Belle, din Frumoasa și Bestia.

Cu gândul numai la muzică, reușește să treacă peste toate castingurile pentru serialul fenomen „Pariu cu viața”, unde de fapt o înscrie mama ei, pe ascuns. Devine personaj principal în film și de aici…se dezlănțuie nebunia. Într-un timp record, un serial muzical românesc lansează noi voci în muzica românească, idoli pentru o nouă generație dar și o trupă fresh, Lala Band.

După succesul uriaș cu serialul și trupa fenomen își continuă cariera în muzică și intră și în televiziune pe la diferite show-uri. Se lansează solo cu hitul Tu ești vara mea, compusă de Adi Sîna, cu care se face remarcată, însă adevăratul succes vine cu piesele Cum se face și Când luminile se sting.

Probabil că a început totul ca o joacă, însă atunci când a simțit că asta își dorește să facă toată viața a mers mai departe cu toate sacrificiile la pachet. Și cu multă, multă muncă. Și nu e ușor să sacrifici o copilărie și mai târziu o adolescență. Dar pentru că „pachetul” implica pasiune și devotament nici că a mai simțit că poate era prea mult pentru vărsta ei.

Ce îmi place la ea? Că este foarte sigură pe ea. Hotărâtă. Știe cu exactitate ce face și peste șase luni. Își calculează atent fiecare pas și nu sare nici o etapă. Organizarea este sfântă pentru ea. Este frumoasă, talentată și pregătită să cucerească mult mai mult ca până acum. Și mi se pare firesc să vrea mai mult!

Astăzi, Alina Eremia.

You might also like

Comments

Un comentariu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *