Browsing Category

Sustenabilitate

Lifestyle Sustenabilitate

Sustenabili prin oraș

19 ianuarie 2023

N-avem noi pistele cele mai sigure, bicicletele cele mai sofisticate, n-am inventat nici roata și nu am revoluționat nici conceptul de ride sharing, dar am putea să le sincronizăm puțin.  Bucureștiul nu e nici pe departe orașul în care să ne plângem că dau peste noi bicicliștii, mai mult decât decât șoferii, cum se întâmplă  în Danemarca, Olanda sau Belgia. Celebre chiar pentru acest fapt. Și chiar și așa, nu pare că le merge rău. Oare și la asta se refereau băieții de la Vunk atunci când au compus piesa „Vreau o țară ca afară”? Or ști ei ceva, sigur au ochit niște lucruri bine făcute prin ce coclauri au mai colindat. Dacă privim din unghiul sustenabilității, ne dă puțin cu virgulă când ne gândim la infrastructura de transport din capitală, la cât de vertiginos a crescut traficul în ultimii ani și că nici măcar taxele de parcare piperate din interiorul orașului nu ne mai sperie. Suntem „pionieri” atunci când vine vorba de maximum de confort și minimum de efort în drumul nostru către birou, școală, grădiniță sau piață.

Fără a mă exclude.

Cred că a venit timpul să lăsăm deoparte opinia generală că, dacă defilăm pe patru roți „o ducem bine”, pentru că, ghici ce, nu o să mai meargă à la longue să ne intereseze numai de noi. Nu putem să mai rămânem imuni când știm prea bine ce noxe inhalăm și ce rezonanță are zgomotul de fond lăsat în urma noastră, cu o creștere progresivă a nivelului de decibeli, mai ales la orele de vârf. Asta nu înțelegem noi. Sau cine a înțeles asta deja, se va bucura mai târziu. Gurile rele spun că sunt interese mari la mijloc, și posibil să cred asta. M-am săturat de cât de mult suntem luați prin surprindere atunci când iarna își intră serios în drepturi, poate chiar și destul de abrupt uneori. Dar decât să căutăm vinovații, hai mai bine să ne îndreptam atenția și către bicicletă și restul declinărilor ei – trotinetă sau tricicletă, după caz. Măcar din inerție, dacă nu de bunăvoie, căci altfel nu o să vedem prea curând luminița aia clară de la capătul tunelului. Poluarea nu ne așteaptă pe noi special să ne trezim din nepăsare.

Dacă se mai îndoiește cineva că „mersul pe jos face piciorul frumos”, e bine să punctăm și că, dacă o luăm la pas, măcar o jumătate de oră pe zi, este benefic inclusiv pentru inimă și articulații. Până și ambuteiajele se mai dezmorțesc odată cu noi.  Fix pe filonul „vinerea verde”, doar că și în restul zilelor săptămânii. Oricât de mult ne-am dori, transportul alternativ e incomparabil mai dificil de pus în practică în zonele limitrofe Bucureștiului. Avem motivele noastre să folosim mașina personală pentru că ne oferă o mobilitate mai mare, dar există și în aceste cazuri variante pentru un impact redus asupra mediului.

De exemplu, achiziționarea unui autoturism în concordanță cu numărul membrilor familiei și nevoile acesteia este cel mai ușor aplicabil demers în rândul familiilor fără copii. Mai mult, am putea privi cu mai mare deschidere conceptul de car-sharing, mai ales cu vecinii, care nu este deloc o ciudățenie, ba chiar o idee salutară peste hotare. Și mai este de luat în calcul și schimbarea anvelopelor vară/ iarnă, mă refer la cele  care ajută la reducerea emisiilor de dioxid de carbon, un amănunt important pentru sustenabilitate. Luăm în calcul, fără ezitare, mașina electrică, ale cărei rezultate se văd numaidecât și care devine din ce în ce accesibilă pentru toată lumea, din punct de vedere financiar.

Impactul pe care îl au mijloacele de transport alternativ înseamnă și economie de resurse de tot felul: timp, nervi, dineros. În ton cu discuția, acum, când nu mai sunt condiții prielnice biciclistului, voi ce tips, tricks și mecanisme durabile aveți la dispoziție pe timp de iarnă, dacă și cum funcționează ele, pe zone? Și cu ocazia asta, dăm liber la comentarii.

Text: Emilia Marin 

Sustenabilitate

Hai la Bine Boutique să faci un …BINE!!

Cu toții vrem să facem un BINE în perioada asta. Fie că este pentru om cu nevoi, fie că este pentru mediul înconjurător, fie chiar în contextul actual al pandemiei. Bunătatea este la îndemâna noastră, a tuturor, și are multe forme. Trebuie doar să…

17 noiembrie 2020
Sustenabilitate

Respectul pentru mâncare, noua necesitate în sustenabilitate

Confortul cu care ne-am obișnuit de-a lungul anilor ne-a adus efecte nocive asupra planetei. Pier specii de animale, plante, pădurile sunt distruse, apele secate. Încălzirea globală nu este un mit, colectarea și reciclarea selectivă au trecut la rangul de necesitate, ba chiar de obligație…

18 noiembrie 2019