About me

M-am născut la Ploiești, într-o zi de iarnă frumoasă, 29 decembrie 1981. Am avut o copilărie pe care dacă aș putea aș povesti-o într-o carte plină cu ilustrații. Năzdrăvăniile, râsetele în hohote, școala, fratele mai mare, mereu cu grijă față de sora mai mică, mereu pusă pe boacăne, vacanțele la bunici, scovergile făcute de bunica, părinții, cei mai frumoși și buni din lume, prietenii, apoi liceul, prieteniile legate încă și acum, iubirile, și mai apoi facultatea și …schimbarea. Într-un om mare. O femeie. Ce a ales să facă carieră. Una frumoasă și puternică.
M-am angajat la 18 ani, ce a pornit de la o practică peste vară (am terminat SNSPA – Comunicare și Relaţii Publice, specializare Marketing Politic), la revista auto a Registrului Auto Român. După trei luni m-au angajat şi am rămas acolo încă 12 ani, în care am fost redactor, secretar general de redacţie, redactor-șef adjunct şi redactor-şef. Apoi am fost Purtător de cuvânt – Registrul Auto Român (pe toată țara – 42 de filiale), Şef Birou Presă RAR, după care am plecat patru ani de zile în Ministerul Transporturilor – Consilier de Imagine pentru un Secretar de Stat. Am studiat şi un master la IDR (Insitutul Diplomatic Român – Relaţii Internaţionale şi Protocol), care m-a ajutat enorm în cariera mea diplomatică. Acolo am învăţat cam tot ceea ce aplic astăzi în proiectele mele. După toţi aceşti ani plini de muncă am ajuns la burnout. Şi am făcut o schimbare majoră. Am ajuns la digital.
 
Așa am creat împreună cu George, soțul meu, site-ul cavaleria.ro care astăzi este cea mai de succes platformă din România dedicată bărbaților. Iar de aici a fost un pas spre proiectul meu de suflet, interviurile. Ele sunt pasiunea și refugiul meu din zona asta de bărbați cu care mă întâlnesc zilnic.
Așadar, sunt omul care creează, construiește și dă stabilitate proiectelor, dar mai ales este liant și suport al legăturilor dintre oameni. Interviurile sunt realizate într-un concept unic, inovativ, cu autenticitate, unde se imprimă foarte bine stilul meu.
Îmi place să aduc în fața publicului oameni cu informații valoroase, dintr-o sferă largă de domenii, povești de viață si idei coerente care să inspire și de ce nu să influențeze în mod firesc și normal o întreagă comunitate.
Cât despre cele personale, soțul și fetița mea, sunt cele mai importante proiecte din viața mea!