Sunt opt luni fix de cand nu mai suntem singuri. Si m-am invatat cu asta. Nu mai fac nimic ce nu are legatura cu ea si ma gandesc in timpul zilei de zece ori daca a mancat, daca i-a placut afara, daca o doare ceva, daca a mai facut un pas sau daca am pierdut vreun prim gest. Nu am invatat sa fiu mama dinainte si nici nu am citit carti dupa ce am adus-o pe lume. Nu m-am pregatit pentru nici unul din aceste sentimente pana acum, in 31 de ani. Si bine am facut. Caci altfel nu le-as mai fi trait atat de intens acum.
La opt luni sta bine in fund, desi inca nu se ridica singura. Se incordeaza, ridica capul si trunchiul, insa nu reuseste. Se rostogoleste ca o mingiuta doar doar sa ajunga unde doreste ea. Nu vrea sa mearga de-a busilea ( desi era frumos), vrea sa stea numai in picioare si sa mearga acolo unde fixeaza privirea. Deja pune pasi mari si hotarati. Uneori ma priveste atat de serios incat am impresia ca imi citeste gandurile, dupa care imi zambeste larg cu dintisorul la vedere.
Ne iubim seara pana la sufocare, ne pupam (ea cu gura deschisa si cu tot cu bale), eu o gadil sa-i aud hohotele iar ea mai cere dupa ce respira. Mai stramba din nas, mai molfaie doua silabe, eu incerc sa le inteleg dar o aprob numaidecat, ea isi scoate sosetele, eu o trag de degetele, le baga in gura si apoi rade iar in hohote.
Cu mancarea nu avem probleme. Mananca tot. Ii place la nebunie iaurtul, iar sucul de fructe il bea fara sa respire. Ar vrea sa stea toata ziua afara, iar seara, cand este pregatita pentru baita, nu mai incape in ea de bucurie. Se bucura atat de mult incat o apuca sughitul. Iar cand vine omul acasa, oricat ar fi de obosita, tot mai are energie pentru cateva minute sa rada la el, sa-l cheme putin la pupat si l-a verificat nas, ochi si gura.
4 Comments
Atat de multa frumusete. Numai o mama poate simti si-si poate imagina toata bucuria si fericirea acestor clipe minunate. Fiecare etapa din viata copilului este importanta pentru noi, dar aceste momente in care ne descoperim unii pe altii si apoi ne ajutam copii sa descopere lumea sunt irepetabile. Sa va traiasca si sa va lumineze viata zi de zi !
ce sentimente frumoase si emotionante trebuie sa traiesti!
Foarte frumos si minunat spus. Avem intr-adevar multe satisfactii urmarind cum cresc si cum invata copilasii nostri. Fiecare etapa aduce ceva nou … de la rostogolirile, folosirea mainilor, sezutul, mersul de-a busilea, si mersul. Apoi dupa ce este sigur pe el de acestea va incepe sa vorbeasca . Intotdeauna copilasul nostru trebuie stimulat si organizat astfel incat sa-i organizam un pic viata pana va incepe el scoala….oooo scoala am zis?! O , da scoala! Sa-l invatam culorile, animalele, formele , si cum sa se joace corect si frumos cu jocurile. Ei acum ganguresc atat de frumos de iti vine sa-i mananci, nu alta. Sunt tare simpatici cu totii. Pupam familia ta minunata Lorena. Pa pa