Ce faci când nu ai timp să mănânci și parcă nu ai vrea să te repezi la primul fast-food care îți iese în cale? Pentru că nici să sari cele trei mese importante ale zilei parcă nu este cea mai bună idee, nu? Eu m-am obișnuit, de ceva vreme, să mănânc ori să beau iaurt. Dimineața, când ies de la sală, cu cereale sau un fruct, între mese sau chiar seara, dacă ziua se termină (cu mult) prea târziu. Tot iaurtul devine o gustare, mai ales când sunt pe grabă.
Micul dejun este foarte important. Știm deja cu toții asta. Că mănânci consistent sau puțin, cred că ține de obișnuița sau preferința fiecăruia. Eu, spre exemplu, nu pot mânca prea mult. Îmi este imposibil. Și prefer un mic dejun sănătos și ușor.…