Lifestyle

LIA

19 octombrie 2017

Scriu acest material pentru că îmi plac brățările. Și nu de acum, de mai mult timp. Îmi plac mai tare decât colierele, dar nu mai mult decât inelele. Acelea sunt o specie aparte:)) și vorbim despre ele altădată. Am foarte multe brățări cumpărate pe parcursul anilor și recunosc că am investit ceva în ele pentru că îmi plac lucrurile elegante, simple și de calitate foarte bună. Pe cele de astăzi le-am descoperit de ceva timp și m-au cucerit pe loc. Le port la aproape orice ținută, la evenimente și mai ales la filmări. Creatoarea din spatele brandului este discretă, dar extrem de inspirată și mai ales frumoasă. Viorela Lucescu este LIA.

Când vine vorba de accesorii, pielea se pare că este materialul cel mai iubit și mai ușor de accesorizat la outfit-urile de zi cu zi.  De aceea, înainte de a porni la drum cu proiectul, LIA a derulat un studiu de piață, a participat la conferințe internaționale de trend și a vizitat târguri de sourcing în domeniu. Povestea brandului a început în 2015 când și-a dat seama că vrea să creeze un produs excepțional, premium, unic prin design, în competiție cu nume mari din domeniul fashion, însă nu de nișă. Lansarea oficială a brandului a avut loc la Târgul Internațional “Pure London” în februarie 2016, după care au mai urmat și altele de specialitate în țară, cum ar fi târgul Materia, unde LIA a fost desemnată The Best Romanian Leather Brand de către specialiștii revistei ELLE.

Materialele din care se realizează produsele, pielea și accesoriile metalice sunt alese și proiectate de ea, producția se realizează exclusiv în Italia printr-un elaborat proces tehnologic, iar execuția se realizează prin tăiere laser cu mașini de ultimă generație. Finisajul în metal prețios (aur 24k și palladium) este cel mai important aspect al produsului. Acesta oferă standardul de calitate care poziționeză brandul alături de cele mai renumite din domeniu. Brățările LIA sunt versatile, elegante, în culori calde dar și vibrante. Geometria ușor curbată a încuiterilor se adaptează lejer încheiturii mâinii și completează astfel un outfit de zi și de ce nu de seară, oferind astfel atenția cuvenită a celor din jur.

Îmi place foarte tare această tendință de apreciere a lucrurilor făcute hand-made pentru că și acestea oferă un standard de calitate din ce în ce mai ridicat, cu o atenție deosebită la detalii și implicarea autorului de la proiectare până la livrare.

Modelele de mai sus dar și multe altele la fel de frumoase găsiți pe www.lia-essentials.com

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply