Alin Metesan este fondatorul aplicației InAfaceri.ro, o platformă de business care are ca scop crearea unei comunități de business pentru antreprenori care să se ajute și susțină între ei, dar și care să folosească aplicația ca un marketplace de vânzare al propriilor business-uri. În aplicație se tranzacționează afaceri, se pot găsi investiții sau investitori, parteneriate, servicii pentru obținerea fondurilor nerambursabile în business, dar și servicii de promovare a business-urilor utilizatorilor. InAfaceri.ro are acum peste 30000 de utilizatori și listate peste 500 de afaceri spre vânzare.
Alin s-a mutat din Cluj-Napoca în București, acum doi ani, în 2021, și spune că astfel: ”am făcut cunoștiință cu cel mai greu an din viața mea, an în care frica de eșec, frica de necunoscut, anxietatea în public, mai ales după atâta izolare în timpul pandemiei, a dus și la probleme de sănătate (gastrită pe baza de stres), orbit (ochelari) și multe altele. A fost cel mai greu an pentru mine, dar și benefic, am cumulat multă experiență pe toate planurile, am cunoscut și interacționat cu multe persoane bune/rele. Toate aceste experiențe m-au ajutat să-mi dau seama foarte bine ce-mi doresc și să pun bazele unui business solid și validat și care mi-a dat încredere că sunt pe drumul cel bun.”
Cine este Alin Metesan și de unde vine?
Alin Metesan este un antreprenor cu ambiții și visuri mărețe care vine din cel mai mic sat din România, singurul sat cu o singură familie, sat Zaries.
Ce a fost înainte de antreprenoriat? Ce job?
Înainte de antreprenoriat, am lucrat pentru puțin timp bucătar după ce am participat la Masterchef, iar în restaurantul unde lucrăm l-am cunoscut pe asociatul meu Titus Popovici cu care am înființat prima firma Espace IT.
Ce resurse personale (abilități, experiență) te-au adus în această călătorie de antreprenor?
De mic am știut că vreau să devin antreprenor, deși atunci nu exista termenul și foloseam “patron”. De la 5-6 ani am început să fac bănuți din vânzarea de momeli pentru pescarii care veneau la pescuit pe malul Mureșului unde avem casa, dar primii bani adevărați i-am făcut în liceu pe la 16 ani când făceam comerț cu haine de firmă comandate din America. Ținând cont că nu am beneficiat niciodată de resurse materiale, ci că mi le-am procurat singur, am fost nevoit să-mi fructific abilitățile de comunicare și interacțiune cu oamenii, practic acesta este skill-ul meu, să manageriez experți.
Ce te-a inspirat să dezvolți această aplicație de marketplace pentru vânzarea afacerilor, InAfaceri.ro?
În primul rând am identificat o nevoie în piață, dar și faptul că această activitate vine cu o mulțime de provocări și totodată nevoia de a cumula cunoștințe noi despre diverse domenii de activitate ale afacerilor.
Care este scopul principal al aplicației și cum contribuie la susținerea antreprenorilor în dezvoltarea afacerilor lor?
Aplicația este un ecosistem special conceput pentru a acoperi nevoile antreprenorilor într-un singur loc, începând de la evaluarea și vânzarea afacerilor, atragerea de investitori, accesarea Fondurilor Europene și promovarea serviciilor pe care le oferă.
Ce funcționalități cheie oferă aplicația pentru antreprenori?
Am implementat recent o secțiune specială “INVESTIȚII” unde poți să-ți cauți partener/investitor pentru afacerea ta sau să cauți oportunități pentru investit.
Cum funcționează procesul de listare a unei afaceri pe platformă și ce instrumente sunt disponibile pentru a atrage cumpărători interesați?
Procesul de listare este unul simplu și GRATUIT, trebuie doar să-ți faci cont ca persoană juridică, iar ca instrumente, pe lângă network-ul nostru foarte bine dezvoltat, antreprenorii pot activa Pachete de Promovare direct din Aplicație care le asigură vizibilitatea afacerii, dar și servicii de consultanță și evaluare a afacerilor.
Cum asiguri calitatea și autenticitatea informațiilor despre afaceri pe platformă?
Calitatea și autenticitatea informațiilor despre afacerile listate în Aplicația noastră este asigurată de un API furnizat de partenerii noștri de la Termene.ro, cea mai performantă platformă de interogare date despre firme și acționari/administratori din România.
Există anumite criterii de selecție pentru aprobarea afacerilor listate pe platformă?
Momentan listarea este gratuită în limita a maxim 2 anunțuri, dar echipa noastră filtrează anunțurile și transmit utilizatorilor sfaturi și sugestii pentru a îmbunătăți anunțurile, cum ar fi: descrieri cât mai detaliate, încărcarea pozelor reprezentative și, cel mai important, prețuri realiste și obiective.
Care sunt principalele beneficii pentru antreprenorii care folosesc aplicația pentru a-și vinde afacerile?
Faptul că suntem singura platformă de vânzare afaceri din România care oferă servicii complete de evaluare și vânzare ale oricărei afaceri, grație parteneriatelor pe care le avem cu experții în domeniul financiar și juridic, dar și aproape 600 de afaceri listate spre vânzare ne poziționează în calitate de lideri de piață la nivel național, cel puțin în mediul online, prin urmare oferim cea mai mare vizibilitate pentru utilizatorii noștri.
Cum te asiguri că procesul de tranzacționare este sigur și transparent pentru toate părțile implicate?
Noi asigurăm procesul de tranzacționare doar pentru clienții care apelează la serviciile noastre de evaluare și vânzare a afacerii. Pentru evaluare și determinarea prețului în piață avem un parteneriat cu Alina Striinu, expert contabil și analist de business, iar partea juridică este asigurată de parteneriatul cu trei case de avocatură.
Ce feedback ai primit de la antreprenorii care au utilizat deja aplicația și cum/dacă ai îmbunătățit experiența lor în urmă acestor feedback-uri?
Feddback-ul a fost foarte bun din prisma numărului de vizualizări foarte mare al anunțurilor listate, iar noi la rândul nostru le-am oferit sugestii pentru îmbunătățirea anunțurilor în vederea maximizării șanselor de tranzacționare.
Cum vezi evoluția aplicației și ce planuri ai pentru a o dezvoltă și mai mult?
Am evoluat mult mai ales că în acești trei ani de activitate am cules mult feedback din piață și am efectuat update-uri în consecință, iar până la finalul anului dorim să atingem pragul de 100.000 utilizatori.
România nu pregătește/educă generații de antreprenori, nu avem școală pentru așa ceva. Este business-ul tău o formă de educație pentru ei?
Avem două domenii prin care oferim zilnic educație antreprenorilor:
1. În procesul de vânzare al afacerilor aveam o reală problema în România, iar noi încercăm zilnic să educăm antreprenorii să-și pregătească afacerile pentru vânzare, să înțeleagă că este nevoie de o abordare profesionistă și, cel mai important, de o evaluare obiectivă a afacerii deoarece de cele mai multe ori intervin decizii emoționale și subiective.
2. Un alt domeniu pentru care a crescut exponențial interesul în ultimii ani este accesarea Fondurilor Europene, unde, pe lângă partea de depunere și implementare proiecte, facem campanie de informare zilnic la o comunitate de peste 100.000 de antreprenori. Și aș adaugă și contul de TikTok, care a devenit o platforma educațională cu privire la subiectul Fonduri Nerambursabile. Deși comunitatea este de 65k followers, avem clipuri postate cu peste 1 milion de vizualizări, lucru care ne bucură.