Cu toții vrem să facem un BINE în perioada asta. Fie că este pentru om cu nevoi, fie că este pentru mediul înconjurător, fie chiar în contextul actual al pandemiei. Bunătatea este la îndemâna noastră, a tuturor, și are multe forme. Trebuie doar să o accesăm. Vă introduc astăzi într-o poveste frumoasă despre BINE în sustenabilitate. Știți deja că trăiesc în acest stil, atât cât pot de mult, de mai bine de trei ani și mă bucur să aduc în fața voastră tot felul de idei/campanii/povesti despre ce înseamnă să fii sustenabil cât mai mult cu putință. Iar dacă din asta reușim împreună să facem un bine celor din jurul nostru, ăsta este cel mai mare câștig.
Bine Boutique este primul magazin caritabil al Crucii Roșii Române Filiala Sector 6 și face parte dintr-un proiect mai amplu, denumit „Comunitate implicată, resurse protejate”, susținut prin Fondul IKEA pentru Mediul Urban, finanțat de IKEA România și gestionat de Fundația Comunitară București. Acesta a fost înființat acum doi ani, în septembrie 2018 și are la bază dorința de a schimba comportamentul de consum al oamenilor și de a-i ghida către o abordare sustenabilă chiar și atunci când vine vorba de haine.
În acest moment există un singur magazin deschis pe strada Biserica Amzei nr. 29, chiar în inima Bucureștiului, unde puteți găsi o alternativă prietenoasă cu mediul înconjurător a clasicelor magazine din mall. Acolo găsiți haine într-o stare foarte bună pe care le puteți cumpăra la prețuri excelente pentru voi și cei dragi. Practic, scopul magazinului este unul de educare a populației înspre un mindset sustenabil, în care calitatea precede cantitatea. Hainele primite de la donatori sunt, în primă instanță, sortate de voluntarii Crucii Roșii pe categorii și igienizate de curățătorii profesionale. O categorie poartă eticheta Bine Boutique și este formată din haine în stare excelentă, aproape noi. Acestea nu sunt potrivite pentru a fi donate beneficiarilor sociali sau persoanelor sinistrate (de exemplu, rochii de cocktail, ținute office sau costume de gală) și merg direct în circuitul de utilizare, adică pe umerașele Bine Boutique unde așteaptă a fi cumpărate și purtate cu drag mai departe.
Și pentru că în această perioadă ne deplasăm mai greu în oraș, la cumpărături, să știți că magazinul este prezent și online pe https://shop.bineboutique.ro/, unde apropo, puteți găsi și produsele de prim ajutor ( Trusa de Bine și Rucsacul de Bine) pe care este bine să le aveți în casă , produse promoționale Bine Boutique și produse unicat, realizate de voluntarii Crucii Roșii din materiale reciclate, în cadrul atelierelor de reciclare creativă. Așadar, pe acest shop online găsiți mai degrabă produsele proprii decât produse comercializate.
Dacă vrei să te implici în această acțiune de sustenabilitate și ai haine cărora merită să le prelungești viața, trebuie să respecți următoarele condiții:
- Hainele trebuie să fie în stare foarte bună, fără rupturi, pete sau defecte. Nu dona în scop caritabil haine pe care tu însuți nu le-ai putea purta la nevoie!
- Hainele trebuie să fie… ei, bine, doar haine. Din motive de igienă, nu se acceptă următoarele: lenjerie intimă, încălțăminte, jucării sau orice alte obiecte care nu sunt destinate îmbrăcării.
Dacă dorești să ajuți în următoarele campanii de colectare, stai cu ochii în patru și urmărește aici: http://crucearosie6.ro/donatii-haine/ sau dacă vrei să faci donații pentru susținerea proiectelor Crucii Roșii, o poate face accesând secțiunea Donează.