Browsing Tag

indie

Interviuri

La capătul lumii

1 aprilie 2017

Caldă, curată și blândă. Așa este EA dar mai ales vocea ei. Ca să o înțeleg mai bine am ascultat-o cu o seară înainte de acest interviu. Pentru că trebuie să fiu sinceră si să recunosc, nu îi știam deloc melodiile. Am descoperit o femeie și o artistă frumoasă, caldă, sensibilă și mai ales aparte. Iar muzica ei nu este pentru toată lumea, asta e clar. Ea este cea care deține unul dintre cele mai bune albume indie din România și sunt sigură că nu știați asta. Primul său album „La capătul lumii” a primit mai multe nominalizări și a câștigat premiul pentru „Cel mai bun album al anului 2015”, înregistrând peste 10.000 de exemplare vândute. A susținut peste 300 de concerte în ultimii trei ani jumate reușind astfel să devină una dintre cele mai îndrăgite artiste independente. Anul trecut a fost singurul artist român cu două turnee susținute în paralel, respectiv turneul ”Povestești si Călătorești la Cărturești” și turneul ”PUR”, împreună cu band-ul său și cvartet de coarde în săli sau cluburi mari din țară. Turneul ”PUR” a fost susținut cu casa închisă în Sala Mare a Teatrului Național București, reușind astfel să fie clasată în categoria artiștilor importanți diin România.

Continue Reading