Dintotdeauna am avut parte de un păr sănătos și bogat. În clasa a opta aveam părul atât de creț încât colegele mele aveau impresia că mama mi-l pune pe moațe. La liceu s-a mai limpezit treaba, am rămas cu niște onduleuri mari și un păr foarte lung. Toată lumea se mira de părul meu bogat și ondulat. Dar toată lumea. Îl atingeau, se uitau la el ca la ceva nemaipomenit. Eu? Nu mi-a plăcut deloc, niciodată. Ba chiar aveam zile când plângeam pentru că era foarte greu de întreținut și mai ales de pieptănat. Și mă supăram pe mama. Îi spuneam că ea mi l-a dat și să facă ceva să scap de el. Da, știu. Nu aveam cum să înțeleg la vârsta aceea ce norocoasă eram pentru un păr atât de bogat și sănătos. Mama mă asigura în fiecare zi că este superb și va veni o zi în care o să îmi placă. Și așa a fost.
