Browsing Tag

decoratiuni

Lifestyle

Cum să creezi o ambianță plăcută și confortabilă acasă, de sărbători

10 decembrie 2023

Magia și bucuria sărbătorilor sunt două elemente esențiale care definesc această perioadă specială a anului. Cu toate că experiența sărbătorilor poate varia de la o persoană la alta, există anumite aspecte comune care contribuie la crearea acestei atmosfere unice. M-am gândit să explorăm împreună magia și bucuria sărbătorilor să vedem ce le face atât de speciale pentru mulți dintre noi.

Magia sărbătorilor este adesea asociată cu tradiții și obiceiuri specifice, care variază în funcție de cultura și religia fiecăruia. De exemplu, Crăciunul aduce cu sine magia darurilor sub bradul împodobit, iar Hanuka este iluminată de minunata lumină a lămpilor de Menora. Aceste tradiții au o forță aparte de a ne conecta cu trecutul și de a ne aduce aminte de valorile și obiceiurile familiei noastre. Ele aduc un sentiment de continuitate și unitate în timpul sărbătorilor, ne fac fericiți și mai buni.

Cea mai mare bucurie de sărbători vine din momentele petrecute cu cei dragi. Această conexiune cu cei apropiați aduce o bucurie profundă și un sentiment de apartenență. Pe mine, personal, mă liniștește și îmi aduce aminte întotdeauna că familia și cei apropiați sunt cu adevărat cele mai importante persoane din viața mea. Sunt născută imediat după Crăciun și de aceea pentru mine, luna asta magică, este cea în care îmi încarc bateriile cel mai tare și mă  face să mă simt în elementul meu.

Însă magia sărbătorilor este adusă și de decorarea casei. Luminițele strălucitoare, decorațiunile frumoase și atmosfera festivă creează un cadru spectaculos dar și confortabil. Nu degeaba ne grăbim înainte să înceapă luna decembrie să decorăm casa, grădina, biroul, orașul și multe alte spații în care ne petrecem timpul.  E ceva magic acolo, nu! 

Și cum mă știți organizată și disciplinată, vin în ajutor cu un plan de bătaie pe care să îl puneți în aplicare, înainte ca Moș Crăciun să își facă apariția:)

 Planifică Tematica Sărbătorilor

Pentru a începe, este esențial să planifici tema sărbătorilor pe care dorești să o creezi în casă.  Ai la dispoziție o varietate de teme, cum ar fi tradițională, modernă, rustică sau minimalistă. Stabilirea unei teme te ajută să ai o direcție clară în ceea ce privește decorul și alegerea culorilor.

Decorațiuni Feerice

Decorarea casei pentru sărbători este o parte fundamentală a creării unei atmosfere plăcute. Optează pentru ornamente strălucitoare și festive, care să se potrivească cu tema aleasă. Iluminatul joacă, de asemenea, un rol crucial, nu mai zic lumânările, beculețele ( eu pun foarte multe în toată casa) și lămpile cu lumină caldă creează o atmosferă călduroasă și invită oaspeții să se simtă confortabil.

Stabilește un buget de cumpărături

Dacă mai ai cumpărături de făcut, stabilește un buget realist de la început. Decide cât vrei să cheltui pentru cadouri, decorațiuni, mâncare și alte cheltuieli legate de sărbători. Fă o listă înainte să pleci de acasă cu toate persoanele cărora vrei să le oferi cadouri. Notează idei de cadouri pentru fiecare în parte, astfel eviți să cumperi scump, în ultimul moment.

 Mese Festive

Sărbătorile aduc cu ele bucate delicioase și mese frumos aranjate. Pregătește bucătăria și zona de luat masa pentru a găzdui aceste momente speciale, fă-o să arate mereu de sărbătoare. Folosește veselă frumoasă, șervetele cu modele de sărbătoare, dar simple și elegante, astfel încât să nu încarci. Și aranjează totul cu grijă pentru a oferi o experiență plină de confort.

Sunetele Sărbătorilor

Muzica joacă un rol important în crearea unei atmosfere plăcute. Dacă sunt acasă ascult permanent, în surdină, muzică de Crăciun, de la cover-uri ale melodiilor deja consacrate, colinde românești, până la jazz de Crăciun. Îmi dau o stare fantastică! Creează și tu o listă de redare cu colinde sau melodii tradiționale de sărbători, iar dacă ai vreun talent sau talentat în familie, nu ezita să instalezi un microfon, o chitară, de ce nu o pianină.  Poți aduce o notă personală la sărbători.

Zona de Relaxare

Asigură-te că ai un loc dedicat în casă pentru relaxare. Decorează cu perne confortabile și pături pufoase astfel încât toată lumea să se poată relaxa și să se bucure de compania celor dragi. Sau de ce nu, chiar pentru tine, atunci când vrei să te retragi să te relaxezi puțin, să citești o carte, să meditezi dimineața.

Aromele Sărbătorilor

Eh, și asta este o parte care îmi place. Aromele pot contribui semnificativ la crearea unei ambianțe plăcute. Folosește lumânări parfumate sau uleiuri esențiale cu arome de scorțișoară, vanilie sau portocale pentru a umple casa cu mirosuri delicioase. Sau coace niște biscuiți care se fac rapid, mirosul acela va trezi și ceva nostalgie din copilărie.

Celebrarea tradițiilor

Dacă ții la tradiții și ai în familie, precum seri de povești, jocuri tradiționale, împodobit brad împreună sau de ce nu, gătit, nu uita chiar să le sărbătorești. Acelea sunt cu adevărat valorile familiei care aduc bucurie și împlinire.

Bucură-te de compania celor dragi

În cele din urmă, sărbătorile sunt despre petrecerea timpului cu cei dragi.  Aceste momente sunt cu adevărat memorabile și ne umplu sufletul de bucurie. Sper ca aceste sfaturi să te ajute să creezi o ambianță plăcută și confortabilă iar casa să strălucească de bucurie și căldură în această perioadă specială a anului.

În concluzie, magia și bucuria sărbătorilor se regăsesc în tradiții, în conexiunea cu cei dragi, în frumusețea decorurilor dar și în actele de generozitate. Fie că sărbătorești Crăciunul, Hanuka, Ramadanul sau oricare altă sărbătoare, magia și bucuria acestor momente rămân universale și ne încălzesc inimile în fiecare an.