Browsing Tag

capitala europeana culturala

Cultură

Timișoara, Capitală Culturală Europeană în 2023

25 ianuarie 2023

Ca un ecou din vestul țării, poate ai auzit deja că Timișoara este decorată anul acesta cu înalta distincție de Capitală Culturală Europeană. Iar dacă facem o incursiune în anul 2016, ne amintim că a fost desemnată Prima Capitală a Tineretului din România. Și nici acesta nu mi se pare lucru puțin, ci un lucru care rămâne. Aș spune chiar că e pe deplin îndreptățită să pună România la loc de cinste pe harta Europei. 

Dacă te întrebi cine hotărăște și pe ce criterii, află că este o inițiativă salutară menținută de Parlamentul European și un nomenclator cultural, un proiect de marcă înregistrată al Uniunii Europene. România candidează începând din 2007 și cred că îți sună cunoscut pentru că este anul în care orașul Sibiu a fost vioara întâi, obținând acest titlu onorific de Capitală Europeană a Culturii.

Toată vraja și baletul Capitalei Culturale Europene a anului 2023, pe numele ei Timișoara, nu stă în parfumul romanțat al trandafirilor din Parcul Rozelor, în umbreluțele viu colorate de pe cea mai fotografiată stradă din centrul orașului sau în cele mai vechi rezerve de hamei din țara noastră. Ci în oamenii faini care descompun idei și compun comunități în jurul lor. Iar aici nu aș putea să nu îl menționez pe Caius Ovidiu Merșa, care face misiune din meseria lui și care nu umblă cu jumătăți de măsură. De-asta nu o să îi spun curator sau ambsador, ci activist cultural și gastronomic.

Revenind la titulatura de Capitală Europeană a Culturii, din momentul depunerii candidaturii, obiectivele asumate de autoritățile fiecărui oraș în parte trebuiesc atinse ca un compas deschis până la „proba contrarie”. În mod normal, Timișoara s-ar fi bucurat de această distincție în anul 2021. Însă știm că nu este singurul eveniment cultural care a suferit amânare în contextul pandemiei.

Ce pune pe masă Timișoara anul acesta și care este desfășurătorul?

Prin natura programului, un lucru e cert: e loc bine-merci pentru toți artiștii și turiștii care rătăcesc anul acesta prin toate colțurile orașului. Pentru că este șlefuită o paletă foarte largă de manifestări culturale, de la proiecții de filme, expoziții, spectacole de teatru, festivaluri de muzică și alte puneri în scenă pregătite să mulțumească un public polivalent. De remarcat este că și-au adus contribuția atât instituții de stat (Filarmonica „Banatul” Timișoara,Teatrul Național „Mihai Eminescu”, Muzeul Național de Artă Timișoara), cât și asociații independente (Asociația „Solidart”, Asociația „La Figurat”, Asociația „Festivalul Baroc Timișoara”). Astfel, sectorul cultural ne arată încă o dată că sunt mai multe lucrurile care ne leagă decât cele care ne despart. E drept că în unele zone ale țării se resimte mai mult decât în altele, iar în Timișoara e adus la pachet de aerul vestic.

Pe lângă atmosfera animată de multitudinea de evenimente o minivacanță în Timișoara nu ar putea să se încheie fără o vizită la Muzeul Satului Bănățean sau fără o plimbare cu vaporașul pe Bega. Iar graffiti-urile care au împânzit orașul sunt o adevărată încântare pentru ochii privitorilor, fie ei artiști sau doar consumatori de artă stradală. Cât despre opțiunile de cazare, posibilitățile de luat masa și serviciile de transport public – la toate acestea poți avea acces în Timișoara City App – un ghid virtual și un ajutor de nădejde gata să-ți ofere o experiență de vacanță completă, ca afară.

Timișoara a candidat alături de Baia Mare, Cluj-Napoca și București, orașe care nu seamănă unul cu altul, dar pentru cel din urmă cred că bănuim cu toții de ce natură au fost barierele. Înainte de orice, să nu uităm însă că autoritățile bucureștene așteaptă momentul în care vor anunța că sistemul de termoficare funcționează în parametrii normali de-a lungul, de-a latul și de jur împrejurul capitalei, așa că, să nu vorbim încă de lucruri sfinte. Dar facem și noi haz de necaz, că atât ne-a mai rămas. Căci nu vreau să stârnesc nicio rivalitate politică. Departe de mine gândul. Adevăratul motiv s-ar putea să fie altul.

Poate autoritățile timișorene dau dovadă de mai multă empatie și ne împărtășesc din rețeta lor. Sau poate ne lasă măcar să bem după ele o Timișoreana. S-a nimerit să ruleze în căști fix acum melodia de pe genericul de la „Schimb de mame” și recunosc că pentru o clipă mi-am imaginat programul „Schimb de primari”. Las aici o urmă de speranță.

Text: Emilia Marin