Călătorii

Sângureni Manor, o oază de liniște lângă București

14 septembrie 2022

Îmi plac din ce în ce mai tare locurile discrete care mizează pe un confort simplu dar premium, și care nu vor să își facă reclamă peste tot, doar ca să adune mulți turiști. Am învățat de la specialiștii din turism, cu care am tot vorbit pe la interviuri, că locurile care devin prea frecventate își pierd repede farmecul, atenția la detalii și mai ales la clienți. Cantitatea poate fi bună dar nu în orice loc se potrivește. De aceea, Sângureni Manor este o destinație turistică de lux, la doar o oră distanță de București, în mijlocul pădurii, care nu promovează călătoriile în masă, ci activitățile în natură, cu cai, căprioare și cerbi, plimbările în aer liber dar și seriele lungi în fața focului de tabără și bucătăria românească fine dining pregătită atent de Chef Alexandru Dumitru.

Trebuie să recunosc că m-a impresionat fantastic încă de când am intrat în peisajulul acela unic, printre pădurea de stejar și salcâm plină de animale sălbatice, pe care dacă stai în liniște, la pândă, le poți admira în toată splendoarea lor. Apoi dai peste caii pur sânge arab care participă inclusiv la concursuri internaționale de frumusețe, plus alte câteva rase potrivite pentru cei dornici de ore de călărie. Și te întrebi….oare sunt în România?

Domeniul este împărțit în: Paul’s Lodge, un conac spectaculos, exclusivist, cu 13 camere, piscină semiolimpică, saună umedă și uscată, jacuzzi, sală de relaxare cu masă de biliard, sală fitness, stație karaoke disponibil doar pentru grupuri mari. Mai exact se potrivește pentru petreceri, evenimente speciale în familie, team buildinguri, conferințe.

A doua locație este pensiunea Paul’s Horses,  chiar lângă grajdurile cailor pur sânge arab și foarte aproape de restaurant. Restaurant care de fapt și aici există un concept: mesele sunt aranjate printre pomi, cu alei amenajate și luminate frumos dar și câteva iglu-uri spațioase în care chiar și iarna prânzul sau brunch-ul arată spectaculos. Pensiunea are 18 camere dar și un apartament generos, foarte retras și confortabil. O parte din camere oferă vedere către pădurea de stejari canadieni iar restul către zonele de antrenament pentru cai. Noi aici am avut camera și ne-am bucurat permanent de caii ieșiți la antrenamente și plimbări.

Trebuie să mă întorc  la partea de bucătărie și să vă spun că este senzațională. Meniul se schimbă o dată la două luni și din când în când se organizează și cine tematice, precum „dinner in the dark”, unde toți oaspeții sunt legați la ochi pentru câteva minute, iar apoi provocați să ghicească ingredientele secrete. Restaurantul este unul cu circuit închis, dedicat doar oaspeților cazați, pentru a păstra intimitatea, însă există o excepție,  duminica se organzează un brunch  în intervalul 12:00 -16:00, pentru un număr limitat de oaspeți din exterior, pentru care trebuie să îți faci rezervare din timp.

Indiferent de sezon, aveți parte de câteva activități cu adevărate relaxante, precum: călărie (pentru adulți și copii), spectacole de frumusețe cu cai arabi, plimbare cu trăsura sau sania (în funcție de anotimp) trasă de cai, plimbare cu bicicletele, pe trasee stabilite, prin pădure, safari,  yoga, masaj.

Este locul perfect pentru un weekend în afara orașului care să vă oferă experiențe multiple și unde cu siguranță veți dori să vă reîntoarceți.

 

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply