Dacă mi-ar fi spus cineva în martie 2020 că pandemia o să dureze mai mult de 3 săptămâni aș fi zis că e nebun. Pentru că atunci eram convinsă că așa de repede cum a venit pandemia asta la fel de repede o să și treacă. Ei bine, 2 ani mai târziu, încă ne adaptăm la noul normal și la tot ce înseamnă work remote, shopping online, cumpărături online, școală online. Practic, am învățat în acești 2 ani cum să ne adaptăm la o viață în online în timp ce învățăm să trăim cu grijă și precauție în offline.
Mi se pare fascinant cât de repede s-a adaptat societatea la noul normal. Marile magazine și-au mutat business-urile în online, tururile la marile muzee ale lumii le putem face din confortul casei noastre, întâlnirile de la job le avem pe Zoom sau Meets, până și cumpărăturile le facem online.
Apropo de asta, trebuie să vă mărturisesc că eu de un an și ceva nu am mai intrat într-un supermarket! Da, pare ireal, dar așa e, nici măcar nu mai știu cum arată, pentru că de când a venit pandemia comand totul online. Avem un magazin Carrefour aproape de noi așa că cel mai la îndemână mi-a fost să comand tot ce aveam nevoie prin aplicația Bringo. E foarte ușor de folosit, găsești foarte multe produse, inclusiv produse bio, oamenii sunt mereu cumsecade și un lucru care îmi place foarte mult este că atunci când livratorul nu găsește un produs pe care l-am pus pe listă, mă sună să confirme cu mine fie schimbarea lui fie renunțarea la produs. Comunicarea, din punctul ăsta de vedere, e la ea acasă 🙂
Așa că atunci când cei de la Bringo au venit către mine cu propunerea să vă povestesc despre “Sezonul iubirii” din aplicația lor, n-am putut să spun pas 🙂
Și dacă tot vin Dragobetele săptămâna asta, ce ocazie mai bună să faci cumpărături dacă nu asta? Știu, știu, cu o floare chiar se face primăvară… și afară, și în suflet, dar nu cred eu că te deranjează dacă primește parfumul preferat sau o bijuterie prețioasă pe care și-o dorești de mult, nu-i așa? Și pentru că știm cu toții cât de provocator poate fi să găsești un cadou pentru persoana iubită, vreau să îți spun că poți scăpa de grija asta: în aplicația Bringo, la categoria “Sezonul iubirii”, poți alege orice vrei tu din cele peste 90.000 de produse pe care le găsești aici.
Bringo a făcut o selecție de cele mai frumoase cadouri pe care le poți oferi luna aceasta – buchete și aranjamente florale, bijuterii din pietre semiprețioase, băuturi rafinate, parfumuri de lux sau delicatese. Partea și mai tare este că odată ce comanzi cadoul dorit, livratorul Bringo ți-l va alege cu cea mai mare grijă și ți-l va livra la ușă în cel mult 90 de minute. Nu mai stai la cozi, nu mai alergi prin magazine, iar comanda ajunge simplu și rapid. Deci, mai pe scurt, scapi de stres și petreci și mai mult timp cu cei dragi 🙂
Psst… am și un cadou pentru tine: dacă dai o comandă în aplicația Bringo până pe 25 februarie și folosești codul LORENA când plasezi comanda, livrarea este gratuită! Poți descărca aplicația direct de aici.
Așa că spor la cumpărături și un sezon plin de iubire!
#bringo #sezonuliubirii #cumparaturicumlefacitu #ad
No Comments