Lifestyle

Asistentul meu, Huawei Watch 3

10 iulie 2021

Treaba stă în felul următor: povestea scurtă de astăzi nu este un review complet despre produs, ci mai degrabă despre relația mea cu el. Huawei Watch 3, căci despre el este vorba,  este cel mai recent dar și mai deștept smartwatch lansat. M-am bucurat sa îl testez vreo două săptămâni, la sport, acolo unde știu eu mai bine, si nu m-a dezamagit deloc, ba din contră, mi se pare ca acum este in varianta lui cea mai buna. Am testat de-a lungul timpului  Huawei Watch GT, Huawei Watch GT2 si Huawei Watch FIT, însa de data asta este diferit. Si cred ca asta a si vrut producatorul. Un smartwatch care nu face rabat de la nimic.

Pe scurt, cateva date tehnice: vine cu un sistem de operare complet, Harmony OS 2.0 și chiar suportă și eSIM (adică poți folosi ceasul de sine stătător, fără a-l conecta la un smartphone). Îl poți controla direct de pe ecranul tactil extrem de receptiv, prin butonul lateral și rotița care se învârte complet, pentru a avea un acces mai ușor. Huawei Watch 3 este clar mai puternic decât precedentele modele.  Are încărcare rapidă care să-l ducă la 20% în doar zece minute, ceea ce înseamnă cel puțin o zi full de utilizare în modul Smart.  Asta este cu adevărat foarte tare!! Mai ales pentru uituci ca mine 🙂 Iar la încarcare full poți să te bucuri de trei-cinci zile de utilizare în scenariul tipic al Modului Smart și de o utilizare incredibilă de 14 zile în Modul Ultra al bateriei.

 

Senzorii de puls sunt foarte buni, plus cei de măsurare a nivelului de oxigen din sânge, precum și senzorul de temperatură, care pe mine mă ajută enorm când temperatura corpului crește, mai ales la sport, în aer liber. Există şi monitorizare a somnului, a nivelului de stres, a ritmului cardiac, dar şi peste …ATENȚIE: 100 de exerciţii fizice, unele chiar cu ghidaj! Și îți poți verifica toate infomațiile sănătate prin aplicația Huawei Health.

Și aici vin și confirm că este cel mai bun tracker de fitness. Poți monitoriza atat de bine totul încât nu are cum să îți scape ceva. Eu l-am folosit pe modul Pilates, exerciții pe interval, drumeție si Yoga, deocamdata. Ce mai este foarte tare la el este că îți recunoaște automat ce activitate desfășori și te invită să deschizi o sesiune. Respectiv, dacă alergi, înoți sau esti la sala de forță si folosesti un aparat. Sunt 85 de moduri customizate ce sunt grupate în șase categorii: Extrem, Plăcere, Fitness, Accatic, Jocuri cu mingea și Sporturi de iarnă. Deci, ai de unde alege! Nu mai ai nici o scuză.  Și da, poate fi folosit și sub apă, rezistând la o presiune impresionantă de până la cinci atmosfere. Practic, e creat să reziste mult și bine.

Dacă ar fi să aleg un lucru care nu îmi place la el este că se vede clar că e un model masculin. Pentru că este mare și robust. Il salvează greutatea ( 54 grame, fără curea) și faptul că este elegant ( poate fi ultilizat si cu o curea din piele). În funcție de curelele pentru care optezi merge la orice ținută de peste zi, fie ea și sport. E o versatilitate pe care a moștenit-o de la generațiile anterioare.

Imperecherea cu un IOS este ceva mai limitată dar poți beneficia in totalitate de notificari, sms, apeluri.

Preț: Huawei Watch 3 + căşti Huawei FreeBuds 4i cadou – 1699 lei, până pe 13 iulie.

 

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply