#casabuhnici

Cum alegem pernele pentru un somn sănătos

9 iulie 2018

Vă vine să credeți sau nu dar o simplă pernă poate face diferența atunci când vorbim de odihnă. E adevărat că trebuie să luăm în calcul și salteua, despre care am vorbit aici, lenjeria de pat și chiar modul cum am amenajat dormitorul. Nu de alta dar este cea mai importantă încăpere din locuinţă şi din viaţa noastră, așadar somnul şi relaxarea sunt vitale pentru o viaţă fericită, activă şi echilibrată.

Alegerea corectă a pernei depinde foarte mult de poziția de somn. De aceea perna este răspunzătoare pentru susținerea corectă a coloanei vertebrale și implicit a gâtului. Eu am dormit o perioadă fără pernă și nu știam de ce câteodată mă trezeam cu dureri mari de spate și ceafă. Până când terapeutul la care făceam masaj mi-a spus să îmi pun pernă pentru dormitul pe laterale. Dacă dormi pe spate trebuie să alegi o pernă moale care să sprijine gâtul și capul ridicat. Dacă dormi pe o parte folosește o pernă fermă și mai groasă pentru a ține capul în poziție dreaptă, paralel cu patul, altfel apar dureri de umăr și gât. Cei care dorm pe burtă pot folosi o pernă moale și subțire sau deloc.

Mai trebuie să luați în considerare și forma acesteia, adică o pernă anatomica sau una clasică. Cea anatomină se adapteaza formei corpului, adică a capului, gâtului și umerilor, pe când cea clasică, sincer o consider de decor. Și să nu uităm și de umplutură, căci se pare că și aceasta este foarte importantă.

Însă pentru mai multe detalii și modele de perne am stat de vorbă cu Daniela Nuțu, manager Showroom Luiss.

You Might Also Like

2 Comments

  • Reply 2Pareri 8 decembrie 2022 at 13:39

    Asa este. Perna are un rol foarte important in viata noastra. Unii dintre noi sufera de dureri de gat si spate doar fiindca nu au perna potrivita, iar ei nici macar nu stiu acest lucru.

    Toti avem perne in dormitor si daca tot trebuie sa le cumparam, eu zic ca a rebui sa fim mai atenti si sa cumparam produse bune, caci tot noi vom beneficia de ele.

  • Dă-i un răspuns lui 2Pareri Cancel Reply