Interviuri

Bate, bate! cu Alexandra Ungureanu

21 iunie 2018

Îmi aduc aminte perfect de prima ei apariție la emisiunea „Ploaia de Stele” ( TVR) unde a interpretat superb piesa ‘You are Still the One’ (Shania Twain). Și nu numai că piesa a sunat ca originalul, dar ea semăna perfect cu celebra cântăreață. Seamănă și acum! Este cu o zi mai mare ca mine, deci un capricorn veritabil. Adică eficient, serios, corect și disciplinat. Este din Onești și a început să ia lecții de canto și pian la vârsta de șase ani. Mai târziu, în adolescență, a studiat puțin și chitara spre care a revenit în ultima perioadă.

După o perioadă cu multe cover-uri interpretate, apoi cu ani de backing vocal pentru Paula Seling, primele ei piese au fost compuse de Dinu Giurgiu, Ionel Tudor, Adrian Despot, Marius Teicu și Cornel Ilie (VUNK). Din anul 2001, a început să colaboreze cu trupa Sistem, cu care a lansat super piesele precum: “Emoții”, “Senzații” și “Departe de tine”.

A colaborat cu trupa Crush, iar printre piesele de succes lansate se numără „Hello”, „Aprinde dragostea”, „I need you more”, „Iubire de-o vara”, „Cuvinte” și „C’est la vie”. De-a lungul carierei a mai colaborat cu Nora Denes Symphonical si cu Soundland, dar a lansat și piese solo. Cea mai recentă piesă “Bate Bate”este o super colaborare cu Marius Moga, care a strâns milioane de vizualizări pe YouTube încă din primele săptămâni de la lansare.

Ce îmi place la ea? Este frumoasă și sensibilă. Caldă, pozitivă, discretă și extrem de organizată. Dar dincolo de toate astea este…altceva. Stilul ei este unic, bine structuat, original și mereu surprinzător.

Astăzi, Alexandra Ungureanu.

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply