Interviuri

Urania Cremene, pe înțelesul părinților

12 aprilie 2018

Ce îi trebuie unui părinte… să fie părinte?? Răbdare, da. Iubire multă și din nou răbdare. Și aș adăuga un pic de intuiție. Cu cea din urmă… unora le iese, altora poate nu. Și revin din nou la răbdare la care de data asta adaug un pic de talent de povestitor. Căci aici mi se pare mie că este secretul cel mai mare. Copiii sunt câștigați total atunci când totul devine O POVESTE.

Asta ar fi formula perfectă, știu. Dar mai apar și condiționările, limitările, pedepsele, amenințările, nu mai zic de agresiunea verbală și chiar fizică (nu generalizez, dar cei care o fac, sunt de părere și îmi asum ceea ce spun, că nu merită copii). Ce facem cu toate acestea? Cum le gestionăm? De ce apar? Sau trebuie să apară? Mai exact ce facem atunci când ne enervăm și când poveștile, răbdarea, calmul și intuiția sunt epuizate.

Eu, spre exemplu, am întrebat un specialist. Este unul dintre cei mai apreciați experți în Parenting din România. Este trainer și public speaker, deține mai multe acreditări naționale și internaționale în urma unor formări ca Master Trainer, Coach și Facilitator. Înțelege limba părinților, dar și a copiilor deopotrivă. Știe cât este de grea meseria de părinte pentru că deține această funcție de opt ani de zile pentru fiul ei, cu care a învățat ce înseamnă iubire necondiționată, responsabilitate, emoții și sinceritatea.

Ce îmi place la ea? Calmul și determinarea. Modul în care te asigură că nimic nu este imposibil, că fermitatea și căldura merg foarte bine împreună și că nu ai cum să fii un părinte rău, decât dacă nu te interesează viața copilului tău. Perseverența cu care vrea să îi învețe pe părinți să își crească copiii la potențialul maxim, echilibraţi și mai ales să își găsească fericirea în ceea ce le place să facă.

Astăzi, Urania Cremene!

 

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply