Lorena Buhnici

Întâlnirea mea cu o Prințesă…Urbană!

Are peste 15 ani de experiență în presa scrisă, ca redactor, reporter, editor și coordonator de revistă, așadar jurnalist de modă veche, cum spune chiar ea, dar și pasiune multă pentru scris și poveste, aș spune eu. Acum este scriitor de carte și de blog, încă din 2007, unde scrie cu drag și responsabilitate, însă meseria care o face să vibreze cel mai tare este aceea de… mamă.

Dacă în primii ani de blog scria despre ea, vacanțe, dragoste, mâncare și propriile experiențe, de când a devenit mamă a doi copii poveștile ei au început să aducă în prim plan și alte personaje…năzdrăvane. Așa a reușit să strângă o comunitate importantă pe blogul ei, ce între timp a devenit un blog de parenting, unde vin zilnic să o citească zeci de mii de mămici, pregătite să-i urmeze sfaturile și să îi citească cărțile. Tot ce face este să arate viziunea sa despre a fi părinte, despre cum ar trebui să empatizăm cu copiii noștri sau cât de important este să petrecem timp de calitate împreună.

Ea, spre exemplu, se joacă zilnic cu Sofia și Ivan și îi învață astfel cum să își folosească imaginația sau cum să-și exprime mai ușor dorințele și nevoile. Și cred într-un astfel de joc, pentru că până la urmă copiii nu au nevoie de jucării, ci de atenția noastră, a părinților. Pentru ei este mai important să fim cu adevărat acolo și să ne jucăm de-adevăratelea decât orice altă activitate sau jucărie nouă apărută.

Ce îmi place la ea? Este un munte de răbdare, iubire, respect și înțelegere pentru copiii ei, dispusă oricând să facă numai bine și cel mai important…să fie prezentă. Mă înclin, Ioana!

Astăzi, Prințesa Urbană (Ioana Chicet-Macoveiciuc).

You might also like

Comments

Fara comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *