Interviuri

O rețetă de succes

5 mai 2017

Tipa asta de astăzi? Este foarte mișto. Nu îi place ei cu video prea mult, însă când vine vorba de scris este fantastică. A lucrat multă vreme în presă, glossy, apoi a trecut la marketing, pentru un magazin online cu haine, după care s-a întors în presă, la celebra revistă Good Food, și-apoi după o pizza făcută într-o zi …tristă, a luat-o pe calea antreprenoriatului, unde crede că se potrivește cel mai bine.

Ideea businessului ei, farfurii cu mesaje, a venit așa, deodată. Și-a dat seama că nu avem pe piață nimic de acest gen, sau cel puțin unele care să o amuze copios. Nu mai zic de o calitate bună. Dacă la început nu l-a gândit ca pe un business “long term”, crezând că va fi doar trecut la CV, acum totul este serios și cu o strategie în spate. Și, ce să vezi? A vândut tot. Dar TOT. 200 de bucăți.

Acum gândește la scară mai mare, scrie tot timpul posibile mesaje pe următoarea colecție de farfurii, lucrează la alte accesorii de bucătărie și nu numai. Și când are timp scrie pe chicineta.ro. Un blog scris la rece despre problemele de zi cu zi ale femeilor, despre mâncare, călătorii, prieteni și experiențe. Într-un stil aparte, aș spune eu. Câteodată parcă este Caragiale, doar că la feminin.

Ce îmi place la ea? Este directă și sinceră. Și este un om frumos, nu doar pe afară. Și cum spuneam la început…este MIȘTO. Prea mișto.

Astăzi, Oana Titică.

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply