Interviuri

Cel mai frumos DOC

1 martie 2017

Este cel mai frumos și empatic doctor pe care îl cunosc. Aș merge de drag la ea să mă învețe tainele frumuseții și ale sănătății, iar dacă ar fi să-mi petrec o zi cu ea, nu aș avea, sigur, mai puțin de o sută de întrebări despre antiaging. Rar se întâmplă să auzi că cineva își dorește să devină doctor încă din copilărie și exact așa să se și întâmple. Mai ales când mama este fizician și tata-avocat.

A absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie „Carola Davila” din București în 1995 și a început activitatea medicală în cadrul INGG Ana Aslan București( 1996) unde și-a efectuat specializarea în domeniul Gerontologiei și geriatriei. A activat și ca cercetător științific, fiind pasionată de aspecte epidemiologice ale procesului de îmbătrânire, participând la studii naționale și internaționale din cadrul Laboratorului de Gerontologie Socială, INGG Ana Aslan.

Chiar dacă realizează și moderează cea mai de succes emisiune despre sănătate,  „Ce se intamplă, doctore?” , de mai bine de 15 ani, unde încearcă să informeze și să educe publicul despre prevenție, tratare și îngrijire permanentă, își continuă în paralel și activitatea medicală și de cercetare, fiind pasionată de medicina antiaging și prevenirea îmbătrânirii fiziologice și patologice.

Ce îmi place la ea? Că este extraordinar de organizată și de sigură pe tot ceea ce face și spune. Și nu exagerez cu nimic. Și-a construit o carieră de succes, cu o imagine imaculată ce transmite foarte multă încredere dar și respect. Este o femeie puternică prin felul în care acționează, nu prin felul în care reacționează.

Astăzi, Oana Cuzino.

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply