Interviuri

Make a wish and let it happen

6 iulie 2016

A lăsat știrile. Televiziunea. Și nu regretă nici măcar o secundă. A trecut la creație din pasiune. O idee bună. Business. Apoi investiția, care a creat un brand de bijuterii ce nu are cum să nu îți placă. Însă dincolo de pasiune și business este vorba despre un algoritm.  A avut nevoie de experiență, cunoașterea pieței, a publicului și bineînțeles o înțelegere a sistemului în care trebuia să pătrundă.

Asta a fost o provocare. Probabil una dintre cele mai mari. Și nu doar să creeze un simplu brand. Ci un brand cu o poveste în spate, cu mesaj direct.

Make a wish and let it happen, adică un proiect de suflet, o dorință îndeplinită.

Ea este cea care scrie de mână mesajul, tot timpul, chiar și după atâția ani. Totul personalizat, împachetat într-un mod original, frumos, sofisticat, elegant, până la ultimul detaliu.

Ce îmi place la ea? Ambiția. Pare firavă. Dar nu este. Este mereu pozitivă și pleacă la orice drum cu entuziasm. Un om care “infectează” (frumos) cu optimism. Este una dintre acele femei cu care rezonez repede. Pentru că este sensibilă, dar în aceeași măsură puternică.

Astăzi, Malvina Cservenschi.

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply