Călătorii

New York …New York

29 august 2011

The City of New York sau mai pe scurt NYC este cel mai populat oras din Statele Unite ale Americii. Zgarie-norii, agitatia, traficul si mai ales valul de turisti fac din NYC un oras greu de vizitat dar si destul de scump, mai ales in perioada de vara.  Insa pentru singura zi pe care am avut-o la dispozitie nu a fost atat de rau. Un prieten foarte bun ce locuieste in celebrul oras ne-a facut un program demn de urmat. La ora 9.00 ne-am asigurat ca vom fi la Rockefeller Centre. Si am fost. Altfel prindeam foarte aglomerat si puteam pierde jumatate din zi. Centrul Rockefeller este un complex format din 19 edificii unde isi au sediul multe societăţi internaţionale dar si studiourile NBC. Coridoarele sunt pline de magazine şi restaurante ce fac conexiuni între diferite edificii. In timpul iernii, Plaza găzduieşte faimoasa pistă de patinuar, iar vara se transformă într-un caffe-restaurant. Tot aici se afla si o statuie de bronz a lui Prometeu, înaltă de 5,5m şi îmbogăţită cu folii de aur.

Pentru punctele de observatie Rockefeller Centre cunoscute ca Top of the Rock am urcat pana la etajul 70. Am avut inima cat un purice. Dar privelistea incredibila mi-a redat inima la loc. Un peisaj absolut fantastic. De aici ne-am oprit direct la una din statiile pentru autobuzele turistice…Double Decker.  Pentru o plimbare de doua ore si jumatate ne-a costat 40 dolari\persoana. Insa a meritat iar alegerea a fost perfecta. A fost cea mai buna varianta pentru a vedea punctele importante ale New York-ului. Altfel este foarte greu iar in cazul nostru cu destul de putin timp la dispozitie.  Central Park, 5th Avenue, 7th Avenue,  Broadway, Times Square, Wall Street, Metropolitan Museum, The Museum of Modern Art, Empire State Building, Brooklyn ( unde am si inoptat),  Statuia Libertatii (insa de la departate) si in final China Town …pe toate le-am vazut, e adevarat in trecere. Insa important este ca am fost acolo si le-am bifat in lista mea de calatorii. 5th Avenue este cea pe care am ales-o dupa aceea pentru o plimbare. Nu puteam sa ratez celebra strada plina de faimoasele branduri dar si de restaurante cochete. Am intrat in magazine (detalii intr-un alt material special de fashion), am admirat zgarie-norii, am infruntat agitatia si aglomeratia iar in final am luat pranzul la un restaurant tipic newyorkez.

Orasul este si mai frumos seara. Miile de lumini iti fura privirea. Traficul se mai domoleste, restaurantele se umplu pana la refuz iar tinerii iau cu asalt terasele. Unele chiar pe la etajul 50. Am fost.Incredibil de frumos.

La final de zi…epuizata. Dar fericita. O zi extraordinara. Stiu ca nu am vazut totul. Poate ca nici 2 saptamani nu mi-ar fi fost de ajuns sa vad si mai mult. Dar mi-am facut o idee despre ce si cum este NYC. Un oras metropolitan, incredibil de aglomerat ( nu cred ca mi-ar placea intr-un oras atat de agitat), cu un aer greu de respirat si  pe alocuri murdar ( dar cred ca este de inteles la cat trafic este acolo). Insa cu toate astea un oras plin de lumini ce-l imbraca frumos, plin de viata, cu cladiri impresionante, teatre faimoase, bulevarde renumite.

Ce mi-a placut cel mai mult? Cum americanii stiu sa-si faca orasul cunoscut  ( din orice bucata de piatra, orice statuie cat de mica, orice piata, orice cladire) si mai ales cum stiu sa traiasca cu armonie intre nationalitati. Nu exista conflicte etnice. Asta inseamna educatie si respect.

Rockefeller Centre –  Top Of The Rock

PS: Revin cu poze din New York!

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply