Browsing Tag

pat

#casabuhnici

Cum alegi cel mai bun pat pentru dormitor?

25 noiembrie 2017

Alegerea patului în dormitor pentru un somn liniștit și odihnitor este și va fi întotdeauna o decizie foarte importantă. Și spun asta pentru că patul nu are doar rol decorativ în dormitor ci este acel mobilier care îți îmbunătățește semnificativ calitatea vieții. Patul, indiferent de formă, este piesa de mobilier pe care îți petreci o mare parte din timp, atunci când dormi. Așadar, acesta nu trebuie să fie un pat prost calitativ, deformat și mai ales însoțit de o saltea și aceea nepotrivită. Toate acestea duc, în timp, la o degradare a stării de sănătate a corpului, cum ar fi: dureri de spate și organism obosit.

Am avut o perioadă în care am dormit pe acele paturi joase, cam prea joase. Nu mi-a fost foarte comod în perioada aceea pentru că eram însărcinată și astfel îmi era foarte greu când mă ridicam și așezam pe pat. Nici acum nu aș mai alege varianta asta pentru că mi se pare că dorm prea aproape de podea. Nu mai zic de dormitul pe saltea extensibilă. Am practicat și sportul ăsta vreo patru ani și este total nesănătos. Doar dacă de urgență este necesar și asta numai peste un toper.

Revin la pat și la cum trebuie să arate acesta, din punctul de vedere al fiecăruia, bineînțeles. Eu am ales în dormitorul nostru, în #casabuhnici, un pat tapițat pentru că mi se pare mai elegant, versatil și de ce nu mai romantic. Spun versatil pentru că am avut la dispoziție o varietate de materiale și culori din care să aleg ceea ce îmi place, iar tăblia tapițată l-a făcut să devină un element decorativ în dormitor. Bineînțeles că mai există și materialele prețioase sau aplicațiile mai sofisticate care pot transforma patul într-un obiect de mobilier extrem de luxos. Contează foarte mult calitatea materialului în care sunt îmbrăcate cadrul patului și tăblia pentru că odată cu trecerea timpului, tapițeria poate fi deteriorată sau pătată. De aceea este bine să alegem un material de calitate încă de la început care poate fi șters sau spălat foarte ușor. Mai există posibilitatea de a fi schimbată tapițeria, dar nu cred că vrei să faci asta prea des.

Cât despre salteaua patului, cum trebuie să fie, ce material, ce sistem, câte arcuri și de care, am întrebat-o pe Daniela Cucu, manager Showroom Luiss.