Interviuri

#diversitate

18 mai 2017

Invitatul de astăzi este jurnalist cu peste zece ani de experiență în presa scrisă și este gay. Ultima parte nici nu ar trebui să fie importantă. Dar este.

Pentru că România este… conservatoare când vine vorba despre drepturile persoanelor gay, lesbiene, bisexuale sau transsexuale. Am spus conservatoare cu gândul la orășeni, în cel mai bun caz. O discuție despre homosexualitate la țară însă, în România profundă, ortodoxă și cu șapte ani de bătaie de acasă, se poate termina chiar violent.  În 2017.

România, alături de alte țări, precum Bulgaria, Letonia, Lituania, Moldova, Serbia, Muntenegru și Ucraina, nu numai că nu garantează dreptul la căsătorie persoanelor care aparțin comunității LGBT, dar chiar stipulează în Codul Civil că actul căsătoriei poate fi încheiat numai între persoanele de sex opus. În România, două treimi dintre gay își ascund orientarea sexuală, ca să minimalizeze discriminarea și actele de violență, potrivit unui studiu efectuat de organizația ACCEPT.

Pe unii dintre ei îi vedem că se manifestă cu sinceritate, însă majoritatea, într-o astfel de țară, trăiesc vieți discrete și frustrante și de cele mai multe ori îmbrăcate în minciună. În cele mai nefericite situații homosexualii ajung să trăiască duplicitar, ascunși în familii heterosexuale pe care le construiesc ca o fațadă.

Ce îmi place la el? A ales calea sincerității, încă de la început, căci tăcerea nu este cea mai bună opțiune. Nu face caz despre asta, nu se plânge și nu cere simpatie. Este pur și simplu sincer.

Astăzi nu vreau să scriu prea mult. Îl las pe Robert Rațiu să vă povestească despre #diversitate.

You Might Also Like

1 Comment

  • Reply Lidia 23 iunie 2017 at 14:41

    Buna, Lorena,
    Imi plac mult interviurile tale, dar de ce te imbraci mereu in pantaloni negri?! E păcat… parca taie din personalitatea ta .

  • Leave a Reply