Interviuri

Cea mai frumoasă gimnastă a României

29 noiembrie 2017

A fost campioană mondială și olimpică și a făcut parte din lotul național de gimnastică, cel mai bun pe care România l-a avut vreodată. De-a lungul carierei a adunat 27 de medalii obţinute la Europene, Mondiale şi Jocurile Olimpice, 13 dintre acestea fiind de aur. Atunci când a pus punct carierei în gimnastică, la 23 de ani, surprinderea celor din jur dar și a publicului nu a întârziat să apară. Însă ea alesese deja. A fost greu, dar destul. Avea nevoie să închidă cariera de gimnastă în cele mai bune momente ale ei. În glorie.

În perioada de după retragere, nu a fost atât de simplu. Mai bine de șase luni…a stat, s-a odihnit. A încercat să se adapteze lumii, oamenilor din jur și activităților zilnice de care era total străină. A prins viață și curaj repede, cu ajutorul părinților, și așa a reușit să se adapteze unei lumi…normale. Și-a făcut prieteni, a mers la facultate, a petrecut, a călătorit și a iubit. Acum focusul ei este tot cariera. Antrenează copii, între 5-7 ani, la clubul Steaua și face și televiziune. Cea din urmă îi place foarte mult și simte că asta i se potrivește cel mai bine. De aceea a și acceptat să prezinte Știrile Sportive, la TVR 2, timp de trei luni, iar în toamna aceasta a făcut parte din showul Fort Boyard de la Pro Tv.

Ce îmi place la ea? Este de o sinceritate maximă. Nu mai zic de atitudinea de sportiv care a ajutat-o să se regăsească într-o lume din care practic a lipsit, încă de la 12 ani. Gloria, faima și succesul nu au schimbat-o. Efortul și munca depusă pentru tot ce este ea acum nu au fost în zadar. Este frumoasă, ambițioasă, perseverentă și curioasă. Și este la sufletul meu.

Astăzi, Sandra Izbașa.

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply