Events

Am inaugurat terasa

7 august 2017

După patru luni de la mutarea în noul studio Cavaleria am reușit împreună cu echipa să ne organizăm corespunzător pentru o petrecere de inaugurare a terasei. Nici mai mult nici mai puțin de 30 de metri pătrați, etajul cinci și cu o panoramă superbă asupra orașului. Nu ne-am bucurat de ea până acum pentru că am renovat și schimbat, iar apoi a mai durat și amenajarea cu flori, mese, scaune de terasă și ceva beculețe pentru momentele de seară. Ce-i drept, nu ne-am grăbit pentru că nici vremea nu ne-a permis foarte tare, fiind destul de cald peste zi.

Însă cum momentele cele mai bune se așteaptă, nu se caută, a venit și vremea potrivită pentru o astfel de petrecere și ne-am bucurat din plin de ea împreună cu echipa, prieteni dar și parteneri de business cu care colaborăm de foarte mulți ani. Nespresso a fost partenerul care a răspuns pozitiv la propunerea noastră de a susține această petrecere, mai ales că ediția limitată Nespresso on Ice s-a potrivit de minune cu tema, iar cum noi suntem mari iubitori de cafea bună, rețetele pregătite special cu gheață au încântat toți invitații. Chef Dexter ne-a pregătit cele mai bune gustări de vară, iar pe înserat Oliver Bauer ne-a încântat papilele gustative cu un rose rece, rece.

A ieșit totul perfect și ne-am simțit minunat. Și sper că este doar începutul. Pentru că ne cam place acum terasa noastră:) Petrecerea a fost LIVE aici, iar mai jos vă las cu câteva poze.

 

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply