Lorena Buhnici

Rufe spălate smart, adică cu abur

Sunt printre puținii oameni care se bucură de multă tehnologie, în fiecare zi. O aud, o văd, o port la mână, în buzunar, în geantă și o folosesc și acasă cât mai mult cu putință. Cafeaua mi-o fac din pat apăsând un simplu buton, radioul pornește și el la o oră fixă dimineața, iar becurile se aprind atunci când intru în casă. Și mă voi bucura și mai tare, în curând, când voi putea să deschid geamurile, chiar dacă nu sunt acasă, să dau drumul la căldură până ajung eu spre seară și chiar să verific casa de pe telefonul mobil. Smart Home, sună cunoscut? Nimic complicat și nici SF. Doar o tranziție normală și ușoară la viitor. Casa inteligentă nu mai este un concept futurist, va deveni o realitate a anilor următori și la noi, așadar cu cât mai automatizat totul, cu atât mai ușor.

Cât despre treburile casnice, și pe acestea le-am simplificat. Cum ar fi, spălatul rufelor. Mă bucur de funcția de uscare rapidă la mașina de spălat, însă hainele arată ca după o luptă gravă. Așadar semi-simplificat, pentru că misiunea de a călca rufele nu este scoasă ÎNCĂ din ecuație. Cel mai mult m-am bucurat de această funcție când Ariana era micuță pentru că mă ajuta să îi usuc rapid body-urile și alte hănuțe pe timp de iarnă. Spălam la 30 sau 60 de grade, 45 de minute, cu uscare rapidă. Dar asta era acum cinci ani.

Acum există alte funcții, mai eficiente și mai sănătoase, cum ar fi spălarea cu abur. LG a lansat de curând pe piață o nouă gamă de mașini de spălat ce au incorporată tehnologia cu abur Steam. Practic, aceasta dezinfectează hainele și elimină bacteriile și reziduurile de detergent ce provoacă alergii și/sau probleme dermatologice, în special copiilor sub trei ani. Avantajul? Moleculele din abur sunt mai mici, mai fierbinţi şi mai active și astfel intră în spaţiul dintre fibre ca să dizolve murdăria, să îndepărteze mirosurile şi să distrugă alergenii. Spre exemplu, funcția Allergy Care elimină alergenii în proporție de 99,9%, lucru pe care sincer, nu l-am auzit la nici o mașină de spălat rufe până acum. Nici măcar la a mea:), vorba aceea. O altă funcție care va fi apreciată și ridicată la rang de artă de către mămici 🙂 este Baby Steam Care, funcție recomandă pentru îngrijirea delicată a hainelor de bebeluși și copii mici, cu ajutorul aburului.

Cum spuneam mai devreme, misiunea ‘călcat rufe’ încă nu a fost eliminată 100% la noi, însă există funcția Steam Refresh pe care tot mașina de spălat de la LG o are. Mai exact, este o funcție care împrospătează hainele în maximum 20 de minute și reduce cutele. Deci poți să iei tricoul preferat pe tine direct din mașina de spălat, dacă ești dependentă de el. Eh, despre asta e vorba. Next level! Dar și funcția Steam Softener este interesantă, pentru că este cea mai igienică metodă de a păstra țesăturile moi, așadar ideală pentru copii cât și pentru persoanele alergice. Sună bine toate aceste funcții, însă atenție căci sunt opționale. Nu le găsiți pe toate modelele din noua gamă, ci doar pe variantele mai bine echipate. Așadar, dacă vă doriți o experiență completă dar mai ales să vă ușurați munca trebuie să alegeți din start funcțiile pe care știți că le veți folosi cel mai mult. Ah, și trebuie să o știți și pe asta! Mașina de spălat poate fi controlată de la distanță prin aplicația Smart Thinq, de pe telefonul mobil (smart home, da!! ) iar prin Smart Diagnosis, altă aplicație, poți afla dacă ceva nu funcționează corect sau s-a stricat deja ceva.  Există și varianta mai mică, de fapt mai slim, să încapă și în spații mai mici, are zece ani garanție și…este și în promoție, până la 31 august 2017. Dacă o achiziționezi până la sfârșitul lunii august primești cadou o stație de călcat cu abur Tefal. Eh, iată cum v-am făcut vara mai ușoară!

Mașinile de spălat LG cu tehnologie Steam, cu capacitate începând de la 6.5 Kg și până la 10 Kg, pornesc de la 1500 de lei și ajung până la 4000 de lei.

You might also like

Comments

Fara comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *